Universitatea de arhitectura si urbanism” Ion Mincu”, Bucuresti

Caracteristicile principale ale modernitatii, precum si modul in care modernitatea afecteaza, pozitiv sau negativ, arhitectura

Struna Anatol Gr 11B

În sens general, termenul de modernitate (provenit din latinescul modo = recent) desemneaza ceea ce se opune normelor traditionale pe plan cultural, social, politic. Conform definitiei furnizata de Tiryakian si Nevitte modernitatea se prezinta ca fiind "noul", în opozitie cu "vechiul". Dupa Octavio Paz, de pilda, noul este modern cu o dubla conditie: sa fie o negare a trecutului si o afirmare a unei ordini diferite. Retorica modernitatii (si, respectiv, a modernizarii, ca proces cumulativ care o presupune) devine, conform acestei perspective, un discurs al rupturii, în contextul caruia cei mai multi dintre teoreticieni îsi propun sa statueze o cenzura radicala care ar fi avut loc, la un moment dat al istoriei, între "ceea ce a fost" si "ceea ce este". O astfel de naratiune apeleaza, de regula, la un eveniment "de cotitura" (inventarea tiparului, caderea Constantinopolelui, descoperirea Americii, Reforma protestanta, Revolutia franceza etc.), caruia i se atribuie virtuti "fondatoare" si este recomandat ca explicativ pentru fractura dintre trecut si prezent. Dupa unii autori , între cultura traditionala si cultura moderna, discontinuitatea este radicala. Modernitatea ar fi generat, asadar, un mod de viata care a dislocat omul de toate tipurile traditionale de ordine sociala, si într-un mod fara precedent. Georges Balandier vede în procesul de modernizare, nu atât o explozie de natura sa distruga tot ceea ce este considerat a fi traditional (desuet, nelucrativ si, prin urmare, condamnat sa piara), cât un santier al schimbarii culturale în care demolarea si edificarea nu sunt procese absolute. Orice societate se caracterizeaza printr-un anumit sens al continuitatii: chiar si atunci când se schimba, nu se schimba totul în ea, iar ceea ce se schimba