1. LEGEA PRETULUI UNIC
La baza teoriei PPP stă Legea Prețului Unic, conform căreia dacă două bunuri pe două piețe diferite sunt identice, atunci ele vor avea același preț, exprimat, bineînțeles, în aceeași unitate de măsură (în aceeași monedă).
Legea prețului unic este redată de următoarea expresie:

Conform Legii Prețului Unic, există un fenomen care determină evoluția cursului de schimb către nivelul implicat de acestă teorie, și anume arbitrajul.

EXEMPLU!!
Să presupunem că pe piață cursul de schimb este mai mare comparativ cu cel implicat de LoOP, S = 3,40RON/EUR> 3,35RON/EUR. În acest caz, birourile produse în Austria devin mai scumpe comparativ cu cele produse în România, prețul lor în lei fiind de 340 RON. Cei care sunt în căutarea unor surse de câștig fără să‐și asume niciun risc (arbitrajorii) vor cumpăra birouri în România și vor vinde în Austria, câștigând 5 RON pentru fiecare birou tranzacționat. Cererea crescută pentru bunurile românești va duce însă la o apreciere a monedei naționale și deci, la o scădere a cursului de schimb către cel de echilibru.

Prin mecanismele sale specifice, arbitrajul aduce cursul de schimb la nivelul de echilibru!!!
Spre deosebire de LoOP, care se referă la egalitatea prețurilor pentru fiecare bun în parte, Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP) ia în considerare toate bunurile existente în economie. Dacă PRO reprezintă prețul în România al unui coș reprezentativ de bunuri, iar PZE reprezintă prețul aceluiași coș de bunuri în zona euro, cursul de schimb implicat de PPP este: Relația (3.1) are următoarele interpretări:
 paritatea puterii de cumpărare prezice egalitatea dintre prețul în lei al coșului de consum reprezentativ ( RO P ) din România și prețul în lei al coșului de consum din zona euro (SPPP ⋅ P ZE ).
 Atunci când PPP este satisfăcută, puterea de cumpărare a unei monede este aceeași pe cele două piețe care se compară;
 Se știe că puterea de cumpărare este invers proporțională cu indicele