Primele brize ale verii treceau peste umerii mei. Admiram cartea pe care o publicasem in urma cu două zile şi priveam departe fără ţintă, ca pierdută. De două luni aveam o relaţie cu directorul unui ziar, poet şi mare filosof, relaţie ce se reflecta indubitabil în privirea aceea ce nu exprima decît apropierea de disperare. Nimic nu mă incita, nu mă purta, el avea un vers seducător si un simţ al umorului deosebit. Cu toate acestea eu pluteam undeva intr-o stare ce aducea a resemnare, un melanj de plictis si defulare virginală, asezonată cu suspine de Domnită din vremurile vechi. Si, dragelor, am rămas în starea de vegetare cîteva săptămîni cînd un telefon mă trezeşte. Vino să faci un film, îmi spune vocea! Asa a inceput totul. La un castel din Câmpia Covurluiului mă cambram poetic pe lespezile reci, cu tălpile goale si părul umed. Lîngă mine, administratorul castelului, un bărbat superb în tristeţea lui. Spre seară am plecat. Eram numai carne. El tăcea. Am lăsat in camera unde m-am schimbat un volum de versuri pe care am scris ca dedicatie numărul meu de telefon. Peste două ore el vorbea. Peste alte două ore eram în maşina lui. În puterea nopţii, castelul părea sinistru, pădurea se-ntindea imensă si neagră. Intrăm. El mă prinde de mînă şi mă conduce spre pat. Îl reţin. Mă lipesc de zidul singur şi las pardesiul să-mi cadă la picioare. Vino! Iubeşte-mă aici lângă zid. Nu port nimic decît pielea mea. Mă prinde în braţe să mă simtă. Ca o şerpoaică îi alunec şi mă-ntorc, faţa mea se lipeşte de murii castelului, unghiile mele scrijelesc, răsuflarea lui de bivol mă lovea în păr.