Le document poetique
Pourquoi j’écris, en revanche, je ne sais pas trop. Quand j’avais douze ans, j’ai écrit mes premières nouvelles pour remplacer les bouquins de Lovecraft, que je voulais lire et que je ne trouvais pas en librairie, et puis quand j’ai eu dix-sept ans j’ai recommencé à écrire un dimanche après-midi. Je m’ennuyais et j’ai commencé d’écrire un roman, et je n’ai pas arrêté depuis. Mais quant aux raisons profondes qui me poussent à écrire, aucune idée. Sans vouloir être grandiloquent, c’est la seule chose qui m’intéresse au monde. » (Christophe Siébert)
„Când artistul nu are necazuri, le caută. Pentru că din starea de ataraxie și de liniște interioară nu iese nimic. Sigur, te simți minunat, ești fericit, dar când ești fericit nu scrii. Chiar și când descrii fericirea, ca să descrii fericirea, trebuie să fii nefericit. Eu cred că starea de nefericire, rana interioară este un lucru absolut real și care, dacă se diminuează, îl face foarte nefericit pe artist. El trebuie să aibă această rană, pe care și-o bibilește, și-o protejează, și-o alintă, ca pe un copil mic”. (Mircea Cărtărescu)
« J'écris, comme si écrire était mon unique moyen de vieillir sans douleur, et sans jouer un rôle dans les