Rolul religiei in dreptul chinez

În China, concepţia ordinii sociale, care până în secolul al XIX-lea s-a dezvoltat independent de orice influenţă exterioară, este foarte diferită de concepţia occidentală. La baza acesteia se află postulatul conform căruia există o ordine cosmică, definită printr-o interacţiune între cer, pământ şi oameni. Chinezii cred ca pământul şi cerul respectă nişte reguli invariabile, pe când omul este singurul care este stăpânul acţiunilor sale. În consecinţă, ei consideră că modul în care se comportă oamenii determină armonia sau haosul din lume. Armonia, mai exact echilibrul pământului şi bunăstarea oamenilor, are însă două aspecte. În primul rând, aceasta trebuie privită ca o armonie între om şi pământ. Din acest punct de vedere, omul trebuie să îşi coordoneze comportamentul cu ordinea naturii. Acest lucru este imperativ pentru a nu provoca epidemii, inundaţii, cutremure sau secetă. Chinezii ţin astfel cont de anotimpuri, de poziţia aştrilor şi de diverse fenomene ale naturii pentru a lua decizii în viaţa privată sau publică. Spre exemplu, oamenii aflaţi la conducerea statului trebuie sa constituie un model în acest sens, acest lucru reprezentând cel mai important rol al lor. Cel de-al doilea aspect este armonia între oameni. În China, raporturile sociale sunt caracterizate de ideea de conciliere, de căutare a unui consens. Toate condamnările şi sancţiunile trebuie pe cât posibil evitate, pentru că fiecare om trebuie sa fie de acord cu decizia luată, nimeni nu trebuie să se simtă nedreptăţit sau ignorat. Din acest punct de vedere, pe primul plan trebuie să se situeze educaţia şi puterea de convingere, nu autoritatea şi constrângerea. Din acest motiv, chinezii sunt reticenţi în legătură cu ideea occidentală asupra dreptului. Pentru ei, legile nu constituie o modalitate normală de a regla conflictele dintre oameni. După părerea lor, ele reprezintă numai o sugestie a conduitei sociale şi conţin pericolele care